This text will be replaced by the flash music player.

Numar Vizitatori
   
Acasa | Galerie Foto | Contact
 
 
B.C. PHOENIXAntrenorii PHOENIX GalatiEchipele PHOENIX GalatiRezultate si PalmaresProiecte PHOENIXOrar si Inscrieri
  Phoenix Magazin  
PHOENIX Basketball Camp
IMPLICA-TE!
     
 
     ANTRENOR - FLORIN NINI

 

       CINE ESTE FLORIN NINI

       Nascut: 14.03.1970
       Localitatea: Galati

       1984 – am activat ca jucator la echipa de juniori a Clubului Scolar Sportiv – antren. Virgil Petrescu.
       1988-189 – la echipa de juniori a C.S. DINAMO Bucuresti.
       1990-1995 – la echipa de divizie B a Clubului Sportiv Universitar Galati.
       1995 – antrenor principal la C.S.U. Galati.
       1997 – promovarea în divizia A – dupa o pauza de 14 ani pe prima scena.
       1998 – divizia B.
       1999-2000 – promovare în divizia A.


Phoenix Galati - copii

       2000 – 4 Octombrie primele cursuri ale Scolii de Baschet Phoenix.
       2001 – deschiderea oficiala a Asociatiei „Clubul Sportiv Phoenix” alaturi de Gelu Cazanoschi.
       2002 – Titlul de Campion National de Minibaschet si Campioni Nationali la Baby-Baschet.
       2003 – Campion National la Baby-Baschet si Vicecampion National la Minibaschet.
       2004 – Campion National la Jun. III – U14.
       2005 – Campion National la Jun. III – U14.
       2008 – Campion National la Jun. I – U18.

       Am sustinut prelegeri la Targoviste si Izvorul Muresului ca lector în cadrul stagiilor de
perfectionare pentru antrenori.
       Am participat la Campusuri de Pregatire si de Perfectionare pentru antrenori în Turcia, Serbia, Germania, Bulgaria si Grecia.

       Activitate la loturile nationale:
       1997 – antrenor secund alaturi de Petre Branisteanu
       1998 – antrenor principal – calificare la BAM PASSARELLA
       2003-2005 – antrenor principal – Locul IV – Campionatul European grupa B – Veliko Tarnovo
       2007-2008 – Locul III – BALCANIADA – Sibiu lotul National U16 (1992)
Antrenor principal la lotul U16 (1992)
       2008 – antrenor secund la nationala de seniori a Romaniei alaturi de Costel Cernat

       Jucatori pregatiti si promovati la loturile nationale de juniori ai Romaniei:
1989
- Ciubotariu Andrei
- Taschina Vlad
- Orbeanu Iulian – preluat de LPS – antr. Teodorascu Tudose
- Zanfir Andrei – preluat de LPS – antr. Teodorascu Tudose

1990
- Gutoaia Adrian
- Berbec Aurelian
- Dumitru Cosmin
- Mihai Ciprian

1991
- Telinoiu Ciprian
- Ilincanu Claudiu
- Batog Alexandru
- Yildirîr Asil
- Lupu Doru
- Peopa Alexandru
- Lupsoara Andrei

       Personal am initiat si organizat „Phoenix Basketball Camp” la Galati unde am invitat antrenorii de mare valoare sa predea la cursurile campusului de vara.

       Managerul clubului Phoenix, Florin Nini, demonstreaza ca se poate face performanta si intr-un oras in care sportul nu e neaparat o prioritate

       Florin Nini este probabil cel mai cunoscut om de baschet din Galati la momentul actual. Este cadru didactic la Facultatea de Educatie Fizica si Sport de la Universitatea „Dunarea de Jos”, are o scoala de baschet si este antrenor secund al „nationalei” masculine a Romaniei. Campion national de opt ori cu grupele de juniori de la Phoenix, Florin Nini are un vis chiar mai indraznet: sa promoveze in prima liga la seniori cu o echipa din Galati.

       Cum v-a venit ideea infiintarii unei scoli de baschet?
       Am avut aceasta idee inca din anul 1992, cand am deschis o societate comerciala sub titulatura, Sport Management Grup. Era o forma prin care eu puteam sa desfasor activitati la nivel baschetbalistic cu grupe de copii. Imi doream sa pot sa imprim un mod propriu de pregatire si de gandire in ce priveste pregatirea tinerilor sportivi. In 1994 am terminat facultatea, ramanand in cadrul Facultatii de Educatie Fizica si Sport ca preparator. Domnul Sarbu Dumitru, decanul de atunci, si domnul Hansa Constantin, fostul antrenor, mi-au propus sa preiau echipa de divizia B a Clubului Sportiv Universitar Galati. Am acceptat, a fost o onoare pentru mine, nu stiu daca in acel moment eram pregatit profesional, dar stiu ca eram pregatit sufleteste si usor, usor, am reusit cateva rezultate notabile, respectiv promovarea de doua ori pe prima scena baschetbalistica a tarii, dupa o seceta de 15 ani a baschetului la nivel de Liga I. In anul 2000 am incheiat, din pacate cu tristete, conturile la Clubul Sportiv Universitar si m-am intors la firma pe care am facut-o. Intre timp legislatia s-a schimbat si mi-a permis sa transform acea societate, Sport Management Group, intr-o scoala de baschet, pe care am decis sa o numim Phoenix, motto-ul nostru fiind „tot timpul de la capat”. Phoenix, pentru ca Phoenix inseamna renastere,  inseamna sa fii tot timpul pregatit sa o iei de la capat, pentru ca atunci cand altii credeau ca esti ingropat, tu, cu credinta in ceea ce faci trebuie sa ai puterea de a renaste. Am considerat ca numele de Phoenix se potriveste, atat mie ca luptator cat si clubului, caruia doream sa-i pot imprima o idee de performanta, de profesionalism, sa ma inconjur de antrenori care sa creada in meseria lor, pentru ca meseria de antrenor este o meserie de vocatie.

       A fost greu ?
       A fost foarte greu pentru ca in acele momente baschetul se facea doar in cadrul Clubului Scolar Sportiv si a Liceului cu Program Sportiv. Multa lume nu prea vedea cu ochi buni forma legala de a lua bani pe antrenamente, cum spuneau ei, dar de fapt era vorba de o taxa de inscriere. Noi, din acea taxa, abia reuseam sa ne platim chiriile care erau si sunt in continuare foarte mari si desigur salariile antrenorilor, materialele. A fost greu, in schimb s-a pus multa pasiune. Eu, alaturi de cei doi antrenori, Gelu Cazanoschi si Diana Lungu, am reusit sa facem o selectie buna, o selectie in am gasit primele mici pasari Phoenix, care, dupa doi ani de munca, ne-au adus primul titlu national. A fost o reusita nu numai atat din punct de vedere profesional, a fost un strigat, daca vreti, ca existam. A fost o  reusita profesionala deplina pentru ca in acel an, un lucru in premiera, am iesit campioni atat la categoria de minibaschet cu generatia ’91, cat si la categoria de babybaschet cu generatia din ’93.

       Care din cele 8 titluri de campioni nationali v-au provocat bucuria cea mai mare?
       Desigur ca toate titlurile obtinute au provocat o bucurie mare, sunt titluri de care ma bucur pentru ca acolo este multa munca, mult stres acumulat, insa doua dintre titlurile obtinute sunt, cred eu, cele mai importante. Titlul de campioni nationali la juniori 3, obtinut la Giurgiu, cu un cos de generic inscris de Asil Yldirar, jucator care actualmente este la Galatasaray Istanbul. Jucam impotriva unei selectionate a Bucurestiului, iar victoria am obtinut-o in urma unei aruncari din propria jumatate in ultima secunda de joc. Probabil ca mitul pasarii Phoenix ne-a ajutat. Cel de-al doilea titlu pe care il simt foarte aproape de inima este cel obtinut anul trecut, la juniori 1, o categorie extrem de importanta, pentru ca este o varsta critica, o varsta in care jucatorii incearca sa iasa de sub tutela antrenorului catre o libertate si o independenta in joc. E greu ca la varsta de 18 ani sa poti obtine o concentrare a colectivului si sa poti sa-ti mentii sportivii sub o disciplina tactica. De aceea acest titlu este foarte important. Este o dovada de maturitate si este si o confirmare a rezultatelor obtinute de aceasta generatie, care in urma cu doi ani obtinea titlul la Galati.

       Au fost si momente neplacute?
       Cu siguranta. Imi amintesc acum de turneul final de juniori 2, desfasurat la Craiova. Am obtinut locul 5, o experienta nu tocmai placuta, atat pentru mine cat si pentru sportivii mei, pentru ca acolo au fost cateva neintelegeri chiar intre noi, intre mine si sportivi. Faptul ca in anul imediat urmator am castigat titlul, mi-a aratat ca acea lectie ne-a fost de real folos, atat mie, cat si sportivilor.

       Care sunt, acum, obiectivele clubului Phoenix?
       Din punct de vedere administrativ, dorim ca acest club sa aiba o baza sportiva proprie. Pe plan sportiv, vrem ca toate echipele care participa in campionatele nationale sa se califice la turneele finale. Dorinta cea mai mare este sa putem promova cu Phoenix in prima Liga. Personal, imi doresc sa antrenez la niveluri din ce in ce mai mari, echipe din Divizia A, loturi nationale.

       Cum a reusit Phoenix atatea rezultate intr-un timp atat de scurt?
       Rezultatele sunt rodul unei munci colective. Gelu Cazanoschi, Mugurel Lepadatu, Carmen Lepadatu, Adrian Chiculita, Viorel Negulescu, plecat de curand din club, Cristina Nini, Tudose Teodorascu, care  colaboreaza cu noi din partea Liceului cu Program Sportiv, sunt oameni profesionisti in gandire, oamnei devotati sportului. Aceasta este o parte din reteta succesului, sa ai langa tine oameni care te inteleg, a caror dorinta este cel putin egala cu a ta, care te-ai gandit sa creezi asa ceva.

       Sunteti si antrenorul secund al echipei nationale de seniori a Romaniei. Cum s-a ajuns aici ?
       In 2005, fiind antrenor al nationalei U16, am obtinut locul 4 la Campionatul European desfasurat in Bulgaria. Era o nationala preluata dupa cateva infrangeri rusinoase, un lot cu care am muncit un an si jumatate si cu care am obtinut, la acel moment, cel mai bun rezultat la juniori al unui lot national. In 2008, tot cu nationala U16, am reusit locul al treilea si medalia de bronz la Balcaniada desfasurata la Sibiu. Este, cred, singura medalie obtinuta de un lot national la o competitie internationala. Trebuie mantionat insa faptul ca, la acea balcaniada, nu au reusit sa vina toate echipele de forta din zona, cum ar fi Serbia sau Croatia. Totul a culminat cu numirea mea ca antrenor secund la lotul national de seniori al Romaniei, alaturi de Costel Cernat, un nume cunoscut si respectat in baschetul romanesc si chiar in baschetul international. A fost o activitate noua pentru mine, mi-am adus aminte de munca cu seniorii din anii 1995 -2000 atunci cand am activat in liga a 2-a si in Liga Intai ca antrenor principal, dar sigur, lotul national are alte perspective. Am avut posibilitatea sa lucrez cu jucatori de valoare, cum ar fi Catalin Burlacu sau Valentin Stanescu, jucatori care au activat si activeaza la echipe mari din strainatate. Burlacu venea dupa castigarea Cupei Italiei, Stanescu se oprise in sferturile de finala ale cupelor europene, deci jucatori din experienta carora am avut de invatat. Am avut un parcurs destul de bun, cu 2 victorii si 2 infrangeri, echipa se afla in acest moment in drumul spre calificare. Este o dorinta comuna sa reusim aceasta calificare in faza superioara a competitiei, insa nu este un lucru de loc usor. Noi vom cauta, atat cat putem si atat cat credem ca ne va permite valoarea profesionala, sa ducem echipa nationala a Romaniei cat mai sus posibil.

 

     VIDEO
spatiu
Phoenix Galati COS IN ULTIMA SECUNDA!!
Phoenix Galati castiga finala campionatului National de Baschet - editia 2006 - cu un cos de 3 puncte marcat in ultima secunda din jumatatea proprie. Marcator Asil Yldirir
(sursa - youtube.com)
spatiu
STAGIUL DE PERFECTIONARE PENTRU ANTRENORI - la final -
Galatiul a gazduit, in perioada 5-7 februarie, primul stagiu de perfectionare a antrenorilor, din cele patru care vor fi organizate in diferite zone ale tarii.
(sursa - phoenixgalati.ro)
     FOTO
 
     Acasa | Prezentare | Antrenori | Echipe | Palmares | Proiecte | Inscrieri | Galerie | Contact